În această postare dorim să informăm părinții cursanților noștri despre posibilitatea de a atesta cunoștințele de limba germană la nivel internațional prin participarea la examinările organizate în toată lumea de Goethe Institut.
În România, aceste examinări au loc în principal la București și se anunță pe site-ul goethe.de cu aproximativ 2 luni înainte de organizare. Acestea au loc în mod destul de regulat, în fiecare lună.
Din păcate, în Constanța s-au organizat de ceva ani doar o dată pe an, în primăvară, cu ajutorul colaborării școlii 28 și a Centrului Goethe Institut din București.
Aceste examene sunt organizate pentru fiecare nivel european, stabilit în Cadrul European Comun de Referință pentru limbile străine.
Ce trebuie să știe cursanții pentru a putea promova o examinare A1?
Primul nivel de competență în limba germană este organizat pentru tineri între 10 și 16 ani sub denumirea Goethe Zertifikat A1 – Fit in Deutsch și pentru adulți peste 16 ani sub denumirea Goethe Zertifikat A1 – Start Deutsch 1. Această diferențiere constă în temele abordate în cadrul textelor din examen.
La fel ca toate nivelurile examinate, nivelul A1 este examinat prin exerciții de: înțelegere a textului auzit, înțelegere a textului citit, exprimarea în scris și exprimarea orală, în exact această ordine.
Înțelegerea textului citit – constă din citirea de texte scurte, notițe, anunțuri, descrieri de persoane, scrisori simple ale cititorilor sau texte scurte de ziar pentru care sunt formulate întrebări cu variante de răspuns, adevărat/fals sau de corelat. Durata: 20 minute
Înțelegerea textului auzit – constă din audiția de conversații scurte, mesaje telefonice private, informații la radio sau texte asemănătoare și se rezolvă diverse cerințe de tipul adevărat/fals, sau 3 variante de răspuns. Aceste texte se vor auzi de 2 ori. Durata: 20 minute
Exprimarea în scris – se citește o cerință, un mail scurt, o scrisoare sau un anunț în care se cer anumite informații și apoi se trece la scrierea unui răspuns conform cerințelor. Durata 20 minute
Exprimarea orală – constă din capacitatea de a se prezenta, de a pune întrebări legate de teme cotidiene și de a răspunde la întrebările colegului de examinare. În a doua parte se examinează posibilitatea de a exprima rugăminți și de a reacționa la rugămințile colegului de discuție în situații comune. Durata: 15 minute
În cadrul cursurilor de limba germană pentru copii din Centrul Intelligent Learning îi pregătim în mod automat pentru testările internaționale, căci materialele folosite sunt țintite către atingerea competențelor de mai sus. Profesorii noștri stau în permanent contact cu tipurile de solicitări ale examenelor internaționale.
La acest link https://www.goethe.de/ins/ro/ro/spr/prf/gzfit1.cfm găsiți informații de la Goethe Institut București despre următoarele examene de nivel A1 ce au loc în viitorul apropiat. Tot aici vă puteți înscrie la cele ce au loc în București și puteți găsi și materiale din examenele anterioare pentru pregătire.