Cursuri dedicate segmentului corporate

Cursurile noastre au loc atât la sediul nostru din orașul Constanța, unde dispunem de săli speciale pentru copii și pentru adulți, cât și la sediul clienților, pentru cursuri individuale, sau în în grupe mici, pentru personalul din management sau TESA. Acoperirea locală s-a extins în acoperire națională, în urma satisfacției clienților noștri locali, care au solicitat extinderea în celelalte orașe din România. Experiența națională ne-a învățat nevoile de competențe în domeniul corporate, iar acum putem fi alături de clienții noștri cu consiliere de specialitate și testări gratuite, pentru a integra cât mai corect posibil noii cursanți, în funcție de nivelul fiecăruia de cunoștințe.

Serviciile noastre de consiliere vă ajută să aveți o imagine clară asupra nevoilor efective ale companiei dvs., deoarece vă învățăm ce înseamnă un curs de limbi străine, care sunt avantajele unui curs individual, sau ale unui curs organizat în grupă, ale unui program intensiv, sau normal. Experiența și rezultatele noastre obținute de-a lungul timpului ne certifică a fi buni profesioniști în organizarea eficientă a cursurilor și vă garantăm că vom fi și alături de compania dvs. pentru a alege cel mai bun pachet de servicii.

  • Abilități mai bune de comunicare
  • Bună dezvoltare a relațiilor de echipă
  • O îmbunătățire vizibilă a corectitudinii textelor scrise
  • Conversații mai fluente, fără pauze cauzate de lipsa de vocabular
  • Persoane mai bine calificate pentru relații externe

 

Ne puteti contacta la numărul de telefon mobil 004-0722267483 sau la adresa: intelligent.learning@icloud.com

Vorbim franceză, engleză și germană la birou.