Am început pregătirea didactică încă din facultate unde am prins drag de activitatea de predare. Nu am lucrat în domeniu o mare perioada de timp după aceasta dar munca mea a continuat în aria limbilor străine. Așadar pentru a reveni asupra informațiilor și a sintetiza mai bine cunoștințele am parcurs cursuri de pregătire în predarea limbii engleze din dorința de a ține pasul cu revoluția culturală și tehnologică a timpurilor noastre.
Deoarece astăzi avem în față alt fel de copii, cu alt ritm, altă stare, alte resurse și altă iuțeală a învățării, consider ca este important să ai o inimă și o minte deschise care să promoveze un mediu de învățare favorabil și o dezvoltare a abilităților cursanților printr-o studiere eficientă a limbii engleze. Scopul meu este să alcătuiesc lecții care să transmită celor mici entuziasm pentru învățare și să insufle curaj și încredere în propriile abilități.